Și dat afară, și cu banii luați. Clauza trecută de Real Madrid în contractul lui Benitez. Spaniolul ar fi trebuit să mai „reziste” 11 zile

Și dat afară, și cu banii luați. Clauza trecută de Real Madrid în contractul lui Benitez. Spaniolul ar fi trebuit să mai
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cotidianul catalan El Mundo Deportivo scrie, marți, că antrenorul Rafael Benitez avea în contract o clauză care prevedea și destituirea sa înainte de 15 ianuarie, astfel că el va putea primi doar o parte din compensațiile prevăzute până la 30 iunie.

Demis cu 11 zile înainte de expirarea clauzei

Astfel, Benitez a semnat cu Real în iunie 2015 pentru trei sezoane, cu salariu anual de trei milioane de euro net. Însă, în contract exista o clauză conform căreia dacă va fi destituit până la 15 ianuarie, Benitez va putea cere doar jumătate din partea prevăzută până la 30 iunie, adică 1,5 milioane de euro.

Dacă Benitez și conducerea Realului nu ajung la un acord în privința banilor până sâmbătă, Zinedine Zidane, noul antrenorul al madrilenilor, nu va putea sta pe bancă la meciul cu Deportivo La Coruna, din campionatul Spaniei.

Benitez a preluat formația Real Madrid la 3 iunie 2015, fiind demis, luni, și înlocuit cu Zinedine Zidane.

Zidane este primul francez care va pregăti Real Madrid, după trei argentinieni, trei englezi, doi germani, doi olandezi, doi sârbi, doi uruguayeni, doi portugezi, doi italieni, un brazilian, un chilian, un ungur, un macedonean, un galez și un paraguayan. De asemenea, Real a avut 22 de antrenori spanioli.

Francezul a fost prezent la prezentare alături de soția sa Veronique și de cei patru fii Enzo (20 ani), Luca (17 ani), Theo (13 ani) și Elyaz (10 ani).

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×